Umbrela MEA

Foarte rar mi s-a intamplat ca iarna sa folosesc umbrela. Dar cum traim pe viu schimbarile climatice, iarna aceasta am avut ceva zile cu umbrele pana la birou. Ploaia de joia trecuta cerea mai mult decat o gluga. Asa ca o persoana normala m-am aparat de stropii ucigasi cu o mica umbrela. In metrou spre marea mea bucurie si a cartii pe care incao citesc " Arta conversatiei" am gasit loc liber pe scaun. Da stiu ce o sa spuneti ca citesc cartea asta de 2 luni dar sincer parca nu vreau sa o termin asa de mult m-a cuprins. Dar nu despre carte este vorba ci despre umbrela. O pun intre picioare si la un momenta dat pica. Nu dau sa o ridica ca era sub scaun in dreptul meu si nu deranja pe nimeni. Si imi era prea sila sa o ridic.
Nici nu trec 10 secunde si o voce se aude:

• V-a cazut umbrela....
• Da..stiu multumesc. Dar tot nu dau sa o ridic.

Eram cuprins de urmatorul pasaj din carte ce mi s-a parut fascinat si in care m-am regasit enorm si in asemenea clipele chiar nu doream sa fiu deranjat.

"Mama, de fapt ce-ai vrea tu de la mine ar fi sa-mi schimb firea. te iubesc, te respect, dar sa stii ca firea nu mi-o schimb, ca nici nu se poate schimba. Daca m-as preface ca sunt o oita blanda si gingasa, cu frica de Dumnezeu, n-as mai fi eu."

Locul de langa mine s-a eliiberat si da sa se aseze o tipa. Tipa ce vede si umbrela mea pe jos si spune:

• Stiti v-a cazut umprela.
• Multumesc..am observat!!!t..si s-a dus naibii starea mea intima in care eram impreuna cu cartea mea.

Deci chiar daca era copilul meu pe jos este dreptul meu de a-l lasa pe jos la fel ca si umbrela. Este proprietare privata si nu vad rostul de se lua de obiectul meu. Si nici macar nu era umbrela mea care inca zace la o colega..ca daca era ce scandal faceam..