27 June 2010

Pauza


2 saptamani. De stiri proaste. De stres. Dar nu si de bere si de putin internet din cand in cand. 2 saptamani nu ma va interesa nimic. Nici pasa de TVA, scadere de salarii, pensii sau Romania. 2 saptamani voi fi in lumea mea.

Nu ma voi uita pe nici un ziar. Voi incerca sa fiu rupt complet de lume. Nu ca pe Insula ca e cam imposibil dar voi incerca.

2 saptamani nu veti sti de mine. Voi fi bine. Cu o blonda. O bruneta. Si o roscata. Toate belgiene. Apoi ne dam pe nemtoaice.

23 June 2010

Rammstein Week

A inceput dar parca nu as dori sa se termine. Cam asa s-a intamplat si prima data la Praga. Pentru ca nu vrei nici macar sa inceapa ceea ce ti-ai dorit cu ardorea sa incepea. Si stii ca orice inceput are si un sfarsit. Nu stiu de ce orice sfarsit e catalogat ca unul tragic.

Parca acum eram cocatat in varf de munte la Sapa, prin Vietnam, cand am auzit vestea venirii lor in Romania. Nimic in jurul meu nu ma conta in acel moment. Nimic nu o sa mai conteze duminica.

Orice eveniment paleste in fata unui concert Rammstein. Finala de cupa mondiala, nunta propie si lista poate continua la nesfarsit. Hmm..mai putin un concertat KYLIE. Aici e chiar la limita. Nu stiu ce as alege..

13 ani de asteptari. 13 ani de asculat zilnic. Nici o zi fara peste. In cazul meu, nici o zi fara Rammstein.

Si totul a inceput cu :


Si nu vreau sa se sfarseasca niciodata.

18 June 2010

Doliu

Nu inteleg de ce mereu dispar cei mai dragi dintre noi. Nu inteleg de poti trece in nefiinta asa de tanar. Cand ai toata viata inainte, cand nici macar nu ai inceput sa iti faci simtita prezenta in acesta lume cruda, se intampla. Blestemul. Durerea. Disparitia. Lacrimile.

Ne stiam de nici 2 ani de zile. Nu zic ca a fost dragoste la prima vedere dar ceva, ceva tot a fost. Flacara s-a aprins in timp. Comunicarea nu a fost o problema.Eu vorbeam. El asculta. Chiar daca treceau si zile fara sa il bag in seama, niciodata nu a zis nimic. Era extrem de ascultator. O fire intelegatoare si ingaduitoare in acelasi timp. Ascultator. Niciodata nu a ridicat tonul. De fapt, va mint. Niciodata nu a vorbit cu mine. Insa stiam ca e din cauza timiditatii lui. Insa am incercat sa il integrez si sa se faca simtit iubit si apreciat.

Ce e ciudat e ca nici nu am observat trecerea lui in nefiinta decat dupa cateva zile. Ce imi pare si mai rau e ca nu apucat sa imi spun la revedere. Il vazusem mai trist in ultimele saptamani. Din pacate in ultimele luni nu am prea avut ochi si pentru el. Si probabil starea lui s-a agravat. S-a simtit dat laoparte, alungat si abandonat. Nu a mai putut suporta singuratatea.

Nu cred insa ca s-a sinucis. Nu stiu. Insa simt ca a fost si putin vina mea. Vorbele mele dulci probabil ii dadeau putere in fiecare dimineata. Si traia cu ele. Nu cu apa sau aer. Doar cu vorbele mele.

La revedere draga Pustiulica,bansaiul meu drag, prima si ultima plata de care am avut vreodata grija. Nimic nu te va mai putea inlocui asa ca iti promit ca nu va mai exista un Pustiulica 2.

15 June 2010

Fara somn

In timp ce majoritatea clasei muncitoare doarme de rupe pe la acesta ora, clasa studenteasca se pregateste sa iasa la bairam. Logic ca fac parte din clasa muncitoare ca doar am prestat cu drag si spor la prea iubitul loc de munca. Loc de munca care tinde sa sarbatoreaca 2 ani. Deja mi se pare o eternitate.

Si logic ar trebui sa fie deja in lumea dulce a viselor. Caldura excesiva ar putea sa fie de vina. Insa nu este ea principalul vinovat. Ci Dac Biet pe numele ei de cafea. Vietnameza.

Spunea intr-un post pe calatoreala.ro ca" M-as muta doar pentru cafea in Hanoi." Uite ca nu a trebuit sa ma mut in Hanoi pentru a savura din nou din acea cafea matosoasa. Adusa tocmai din Vietnam, via Londra,via Manu aceasta cafea imi face noaptea alba. Sper ca nu toata noapte.

Insa orice clipa de nedormit merita. Orice pentru cea mai buna cafea din lume. Gustata de mine pana in acest moment.




Ps: Am toate ingredientele din video mai putin acel lapte. Pe care insa il voi avea in cursul zilei de joi. Ca nu mai era pe stoc la magazinul moldovenesc.

01 June 2010

Cum am ajuns la munca

Astazi. Pe timp de greva la metrou. Pe jos. Ar spune cei care tin la sanatatea mea si care si-au zis ca trebuie sa imi dau jos din burtica. Stiu, stiu, stiu.

Stresat si nervos din cauza inghesuielii din autobuze.

Nu va dau satisfactia sa va bucurati. Nu fu niciuna din variantele de mai sus. Recunosc ca o statie de autobuz am mers pe jos. Insa doar pentru a prinde autobuzul pe care l-am pierdut. Intr-o zi normala de trafic probabil nu l-as fi prins. Si nu l-am prins.

L-am prins in schimb pe altul care era si mai in fata. Nici stresat si obosit nu am ajuns la munca. Asta deoarece am prins si loc in autobuz. Si tot timpul am citit si nu prea am vrut sa cedez locul nimanui. Era un vultur de pensionar, insa nu batran, care vana locurile ce se eliberau. Pana la urma dupa ce s-a inchinat pe la vreo 3 biserici a prins un loc si a putut citi in liniste Libertatea.

Curios ca lumea nu era deloc nervoasa. Nici in trafic nici in autobuz. M-a surprins atitudinea unei pensionare care vorbind la telefon, la finalul conversatiei, in care aflase ca dupa ce o sa i se reduca pensia va ramane si fara abonament gratis la RATB: Asta e.

Bine a fost si la intors. Gol golut in metrou. Deja incep sa imi placa grevele in Bucuresti