retezat

in Retezat cum spunea copywriterul de Stefan:D. De fiecare data cand urc pe munte ma intreb cine a inventat urcatul pe munte si mai ales de ce? Multa energie consumata insa cei drept cu folos. Iesirea din Retezat era programata de mai multicel si pana la urma am nimerit intr-un weekend perfect din punct de vedere al vremii.
Cu bagajul de data aceasta cat de cat bine facut am purces spre mult prea mentionatul munte. Insa drumul nu fu chiar fara peripetii. Nu stiu cum a facut dar de la Ramnicu Valcea , chiar daca am urmat indicatorul de Tg-Jiu, tot inaintam inspre Caracal si Craiova. Dupa o ocolire de vreo 60 de km prin satele din Oltenia, treacand printr-o padure ce arata cam ca in filmele lui King ,intalnind doar 3-4 masini si drumuri fara indicatoare, pana la urma am reusit dupa ce in prealabim am intrebat localnicii zonei directia buna, sa ajungem din nou la drumul cel bun.
Cum am plecat la inserat este logic sa ajungem la rasarit nu? Din Hateg pana in Poiana Pelegii este drum forestier. Pe unele portiuni chiar putin practicabil si se merge extrem de incep. Asa ca dupa mai bine de 9 ore s-a decis sa ne oprim la prima poiana pentru un somn. Am ocupat locul de pe bacheta din spate, in timp de Mircea si Ovidiu au decis sa doarma afara. Inautru fu la fel de frigut ca afara si in plus loc de intins picioarele ioc. Asa ca au urmat 3-4 ore de somn cu ceva pauze.




Prima zi a descurs fara mari probleme. Urcarea pana la Lacul Bucura fu scurta dar destul de intensa. Rucsacul nu prea grea a fost fi putut carat fara prea mari probleme. Scopul excursiei de pe Retezat fu sa ne odihnim cat mai mult asa ca prima zi a constat doar de o mica urca pana intr-o sa ca sa dam un telefon. Seara mare branza nu ai ce face prin zona in afara de a dormit sau a sta la povesti in fata cortului. Nu prea faceam fara discutiei filozofice propusa de Mircios asa ca la ora 9 eram deja in sac si in cort gata de somn. Cred ca stiam ce o sa ma astepte a doua zi.

Incet incet am inceput sa urcam inspre zona Parcului National Retezat. Lac dupa lac, priveliste minunata dupa priveliste minunata.


Din cand in cand aparea si cate o marmota care spre marea mea surprinderea chiar nu invelea ciocolata. Incao dezamagire majora in viata mea.
A urmat o urcare nu atat de dificila pe Vf Retezat pana la 2485 de metri unde ne astepta o mare surpriza neplacuta. Am ramas fara apa. Pe munte. Pe un soare arzator care parea din ce in ce mai aproape. Recunosc ca am o capacitate de efort cat de cat limitata. Si mai deloc ambitie in a continua anumite lucruri incepuri cum fu alergatul. De 2 ori am inceput si tot de ori am renuntat la fel de brus.
Dar in fara apa am cedat. Cred ca mai mult psihic decat fizic. Prima partea pana pe varf am facut-o fara mari probleme. Coborarea de pe Retezat, chiar daca putin dificila la fel fara probleme. Dar doar gandul ca urmau 2-3 ore de mers in continuu in soare fara apa m-a facut sa incetinesc ritmul si sa fiu extrem de precaut cu pasii mei peste rocile din Retezat care parca nu se mai terminat. Piatra dupa piatra calmat si picioarele deja incepusera sa cedeze.
In ce stare ajunsesem? Alti turisti l-au intrebat pe Mircea daca nu cumva sunt beat sau drogat. Incepusem sa delirez un pic si aveam ganduri ciudate.Tatal nostru chiar. In jurul meu roiau muste care de abia asteptau sa pic. Deja ma gandeam cum o sa ma pape vreo pasare ceva. Dupa cateva clipe chiar aud un uliua.
Cum nu aveam apa nici de mancat nu puteam sa manac sa mi se facea numai sete. Mananc o mica bucatica de ciocolata. Deja gura imi e asa de cleioasa incat de abia mai pot sa respir. O mica gura de apa ceruta de la alti turisti imi da inca putina putere.
Vedeam padurea in zare. Stiam ca o data ajuns acolo voi scapa de soare, va fi mai racoare si voi scapa de bolovani. Partial adevarat. De pietroaie nu am scapat.



Doar Mircios a ramas cu bine. La fiecare 10 pasi facuti de el eu ramaneam cu 5 in urma. Din cand in cand se auzeau incurajarile si bataile din palma..Hai Kiki stiu ca poti.
Odata intrat in padurea, glasul raului devenea din ce in ce mai auzit. Deja aveam in gand poezia lui Edgar Poe daca nu ma insel " Water water eveywhere" Numai apa aveam in gand. Dar nu si in gura. Desi nu mai aveam pic de saliva si nu mai puteam inghiti deloc. Traiam cu impresia ca o sa imi inghit limba si pe ultima portiune mi-o tot muscam.
Dupa 5 ore de chinuri si delir in sfarsit apa a ajuns la mine. 2 litri aproape in nici 2 minute. Insa eram extrem de epuizat si nici picioarele nu le mai simteam cum trebuie. Nici vorba sa mai pot sa urc de la Pietrele pana la Bucura asa ca seara mi-am pietrecut-o la Pietrele, a doua zi urmand sa ma intalnesc in Hateg. Logic soarele si-a pus amprenta si a urmat o noapte de nesomn si tremuarat de la insolatie.

La 10 si un pic a doua zi eram deja in drum spre Hateg via Hateg. Dupa 2 autostopuri ajunsei in Hateg. O bere mult dorita si o cafea au urmat in asteptarea lui Mircios si a lui Ovidiu. Nu stiam sigur daca mai au bateria la telefon si daca stiau exact unde ma aflam asa ca orice ora trecuta trecea cu intrebari.
Bateria mea era si ea pe terminate asa ca mi-am incercat norocul intr-un magazin Fuji si spre marele meu noroc vanzatoarea avea un incarcator Nokia. Dar nici un semn de la baieti. Deja aveam scenarii. Cum sa ajung in Bucuresti? Avand insa doar 3 Ron in buzunar si tiand cont ca bancile erau inchise si de la Bucuresti banii nu ajungeau decat luni dimineata. Din fericire scenarile nu au prins contur si a am reusit sa scriu aceste randuri. Logic Mircios mi-a carat pentru a 3-ia oara rucsacul si nu cred ca o sa fie ultima data:D.

Restul de poze pe aci.



Comments

  1. Sunt superbe pozele, dar cred ca a fost si mai frumos in realitate :D

    Pacat de problema cu apa, da' stii cum e, data viitoare...

    ReplyDelete
  2. E frumos. Mi-ar placea si mie. Crezi ca Retezatul va veni in Bucuresti vreodata?

    ReplyDelete
  3. @Runia: Da, Retezatul e chiar super fain. Merita. Hmm..legat de apa..cu siguranta nu asta o fie problema..Cu siguranta o sa fie altceva.Nu imi fac griji:D

    @Irina: Sa vina cum? In concert:p!?

    ReplyDelete
  4. Anonymous9/01/2009

    Hahahaha!! Chiar m-a distrat postul tau citit dimineata la micul dejun, bineinteles cu mult ceai... k de, mi se facuse si mie sete numai citindu-te! Saracul Kiki, prin ce peripetii a trecut! Bine k ai revenit printre pamanteni cu bine si cu oasele intregi... Cat despre MIrceea care-ti va cara rucsacul si a 3a oara... esti cam optimist as zice eu! :P
    Pupici! Manu

    ReplyDelete
  5. @Manu:Deja cred ca e o regula: Nicio calatorie fara peripetii. Bineinteles doar cu Kiki:D.
    Ehh...speranta moare ultima iar moldovenii sunt de treaba:D.

    ReplyDelete
  6. nu-ti fa planuri ca te mai car pe undeva, pe tine sau rucascu-ti... :D te descurci

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular Posts