26 April 2008

Acum un an de zile

O zi minunata de primavara.IAtat acum cat si anul trecut pe vremea aceasta.Dar in locatii diferite.Insa o zi execrabila la munca.Mult de munca,stres si iar stres.Deja nu imi mai place sa muncesc in acel mediu.Dar e un moment pe care l-am avut de mai multe ori si nu mediul era vinovaat 100%.
Singurul gand bun era ca a doua zi urma sa plec la Roma un weekend prelungit cu o buna prietena Cata.Stresat eram ca nu primisem niciun raspuns de la facultate in ceea ce privea cererea pentru a face masterul solicitat.Trecuse aproape o luna.Nici un mail,telefon fax sau mesaj intr-o sticla.Nimic.Visul meu de 5 ani de zile era pe cale sa fie inchis intr-o camaruta obscura.Si nu imi mai vedeam deloc viitorul. Ceata.
Bine ca plecam la Roma unde puteam sa ma mai linistesc un pic si sa imi fac alte vise s.Dar dupa Roma iara munca.Fara niciun viitor.Uf..ce crunta era viata.
Dupa cele 45 de minute zilnice in drumul spre casa cu deja vestitul tramvai 36 care isi duce batranele vagoane prin Tei-Obor-Titan si care ma tot ducea si ma aducea la munca zi de zi ,ajunsei acasa.Mai bine spus in casa scarii.Am obiceiul de a ma uita in posta sa vad ce facturi de platit au mai venit ( cum de fapt am obiceiul de a ma uita pe vizor,dar asta in alta poveste ).Ma indrept incet spre cutia postala.Alta factura.De obicei nu am cheia cu mine si deja ma pregateam sa urc ca apoi sa cobor sa iau facturica.Insa culoarea pliclului mi-a atras atentia.Nu era nici la Orange,Vodafone sau Electrica.Era albastru cu o nuanta spre deschis.Cerebelul meu imediat a gasit conexiunea.Culoarea Cett,precum situl lor.Si inima mi s-a oprit.Pentru cateva secunde.Incetisor am scos plicul.De fapt extrem de incetisor.Fiecare secunda mi sa parut o eternitate.Gata il aveam in mana.
Dar nu am curajul sa il deschid.Ajung in lift.Plicul zacea in mana fara viata astepand sa i se mai dea o sansa.Nici nu stiu ce sa fac.Urc in lift.Cu mine o alta persoana.Secunda urmatoare am si uitat cine era cu mine in lift.Toata fiinta mea era cu acel plic.Urmau 48 de secunda pana la etajul 8.
48 de secunde de sperante sau de vise pierdute.Deschid.In lift.Incetisor.Scrioarea se nimereste sa fie invers pusa.Inca cateva secunde in plus de chin.Uff...Dau sa citesc.Trec repede peste partea introductica.Cauta rapsunsul.DA sau NU?Mainile imi tremurau.Nu il gasesc..Joder.unde e..??Gasesc fraza DAAAAAAAAA.
Deschid usa..pun rucsacul pe masa.Plicul are viata in mana mea.Il simt cum respira.Si eu o data cu el.Maicamea ma intreaba ce fac.Ce intrebare..si ce moment.Normal as raspunde cu BINE.Si discuitia s-ar fi incheiat.Dar bine nu ar fi exprimat nici pe jumtatate sentimentele ce ma curpindea.Imi vine sa tip,sa sar,sa plang,sa rad sa ma arunc in gol,sa fac oriceeee
Pe moment am zis doar: Mama,ai scapat de unu.Cel drept o replica in stilul meu.
Restul e istorie.

No comments:

Post a Comment