12 April 2009

Cei 4 muschetari

Cei 4 muschetari


S-au mai bine spus 3 plus incao persona ce tot incerca sa ii prinda din urma. Sper ca v-ati prins ca e vorba de mine. Urmatoare povestioara relateaza un picut iesirea din acest weekend in Bucegi.

6.13

La aceasta ora extrem de inumana pleaca primul personal din Gara de Nord catre Valea Prahovei. Iar daca asta e ora de plecare nu cred ca vreti sa experimentati ora de sculare. Dupa 3 saptamani de iesiri seara de seara oboseala s-a acumulat dar am zis ca un munte pe munte nu trebuie ratat. Dupa nici 4 ore de somn la 4.55 fusei in picioare. De fapt prima data la 2.15 cand ma uitam la ceas intrebandu-ma ce ora este, ce zi, ce an si de ce ma uit la ceas. Noroc ca am adormit..
Am crezut ca 30 de minute imi vor fi de ajuns sa ma pregatesc. 30 de minute doar pentru a manca si a ma spala pe dinti. Nu prea au fost. Bagajul fusese facut pe graba in seara de vineri pe la 12 noaptea. Insa revenim la ce probleme mi-a facut rucsacul.
Spre marea mea mirare la ora 5 si un picut sambata, chiar este lume pe strada si metroul destul de plin.hmmm
Nu am mai trecut prin Gara de Nord de vreo 4-5 ani cred si am ramas un pic socat sa aflu ca nu mai trebuie sa platesti ca sa intri in zona de peron.


Si am plecat. Nu inainte de a face un tur al trenului de vreo 3-4 ori de la un capat la altul in incercarea de a gasi 4 locuri in acelasi compartiment, Pana la urma nu am gasit si am stat 2 cu 2. Trenul de dimineata este plin de persoane ce pleaca pe munte. Pe munte am zis nu la munte. Ca aia pleaca ori cu Inter-City ori cu BMW-uri. Rucsacuri peste rucsacari, pioleti, parazapezi multa voie buna..voie buna. Incercarea mea de a dormi inainte de intra direct pe traseu s-a terminat in momentul in care am ales compartimentul. Inca 4 persoane ce urmau sa se duca in Piatra Craiului aveam chef de vorba, Ce a fost fain ca am aflat ca unul dintre ei facuse Scoala de Iarna numarul 9 din Christina, iar eu si Mircios fusesem in scoala 13 si am dicutat un picut despre ghizii de acolo.




Traseul

Obosit si inca fara vlaga am pornit spre Cabana Malaiesti via Gura Diham-Cabana Diham un traseu de aproximatin 5-6 ore. Si aci revenim la bagaj. Mi-am pus in ruscac cam tot ce aveam nevoie mai putin lucrurile de care avem neapara nevoie. Asa ca geaca de iarna,pantalonii de iarna, prosopul si multe chestii fura inutile in rucsacul meu. Care cantarea emorm. Lucru de care mi-am dat seamana mult prea tarziu. Prima parte a traseului a fost destul de usoara pana la Cabana Diham dar prima pante si cu rucsacul de 2 tone m-au terminat. Cu putin timp inainte de a ajunge la Diham am crezut ca excursia mea s-a sfarsit acolo. Un pic pas stramb spre zapada si un carcel a facut ca gamba stanga sa fie umflata mai ceva ca un coi de taur. M-am ridicat destul de greu insa durerea persista. Din fericire durerea a trecut destul de repede si am continuat sa merg cat de cat normal. Tot din acel moment Mircios mi-a preluat tona de rucsac. Ca astfel nici acu nu mai eram acasa. Coborarea e mereu faina dar ce cobori intr-o zi a doua zi trebuie urcat. Iar dupa o coborare vine si o urcare pe masura. Traseul nu a fost greu dar destul de solicitant. Cele peste 50 de beri baute in ultimele saptamani si-au pus serios amprenta. Si am inceput sa urcam. Sa tot urcam. Si pe masura ce inaintam si fortele noastre scadeau considerabil. Pauzele erau bineinteles din 10 in 1o minute. Doar peisaul te mai facea sa uiti de oboseala Indicatoarele cu 1h, 30h si 15 minute pana la destinatie mai mult te induceau in eroare si in acelasi timp iti dadeau o speranta ca finalul e aproape. 1h fu 2 ore, 30 minute fu 1 ora iar ultimele 15 minute fura mai ceva ca Golgota. Noroc cu o Laura. Care ne-a mai dat ceva forte. De ciocolata vorbit. Si intr-un final dupa 5 ore jumatate am ajuns la cabanuta. Peisajul din jurul cabanei a facut ca traseul sa merite.




Seara a continuat cu muzica buna la chitara,bere Timisoreana excelenta si partide de whist.
Caldura in cabana a tinut doar pana spre dimineata cand se facuse destul de frigut in camera. Din fericire sacul de dormit si-a facut datoria.
Coborarea parea destul de usoara dar tot din cauza rucsacului am cazut de vreo 3 ori pe traseul pana cand Mircios mi-a sarit in ajutor.
Coborarea a fost pe atat de scurt dar dubla solicitanta pentru genunchiul, picioarele si spatele meu.

Noroc ca traim in Romania ca atfel pierdeam trenul. Personalul din Busteni catre Bucuresti e la 15.38. Dupa o mica pauza de nevoie la Gura Diham am pornit la trap inspre gara. Trap e putin spus. Pe la 15.38 eram la 600 de metri pana la gara si deja ne gandeam la urmatorul tren. Din fericire a avut intarziere!! Si la un minut dupa ce am ajuns in gara a venit si trenul.
As scrie mai mult dar sunt extrem de mort de oboseala, ma doare fiecare coltisor din corpul meu, de abia merg si sincer chiar nu stiu cum o sa ajung maine la birou. Si logic liftul nu mergea si a trebuit sa urc pana la etajul 8, logic cu rucsacul in spate.

Pozele ca de obicei aci pe Picasa.


Multumiri profunde:

Mircios pentru ajutorul acordat in cararea rucsacului ca daca nu erau tu de abia acu ajungeam si eu in Busteni.

2 comments:

  1. Anonymous4/13/2009

    Mda, 1720m e cam mult si pt mine... Dar pun pariu ca a meritat. Daca erai si tu putin mai atent... enfin,sper ca esti bine acum
    gabi

    ReplyDelete
  2. @Gabi Bine incat sa pot sa dau o tura cu rolele si apoi cred ca o sa imi petrec Pastele la Urgente:)).

    ReplyDelete